Beko, brandul care și-a asumat misiunea globală de prevenire a obezității în rândul copiilor prin intermediul inițiativei "Eat Like a Pro", își propune să doneze pentru această cauză 1.000.000 de euro către UNICEF, organizație cu care a încheiat de curând un parteneriat.

Inițiativa este sprijinită și de FC Barcelona, partenerul brandului în ultimii ani și de Fundația Barça.

Prin acest demers, Beko va continua creșterea gradului de conștientizare cu privire la provocarea globală a obezității infantile și îi va încuraja pe oamenii din întreaga lume să-și împărtășească obiceiurile alimentare sănătoase în social media. Pentru fiecare postare #EatLikeAPro care apare pe Instagram sau pe Twitter, Beko va dona 1 euro către UNICEF. Până în acest moment,  inițiativa s-a dovedit a fi un succes, cu peste 500.000 de euro care s-au strâns în urma postărilor #EatLikeAPro din social media.

FC Barcelona și Fundația Barça se alătură acestei campanii nu numai pentru că doi dintre partenerii lor – Beko și UNICEF – încep să lucreze împreună, ci și pentru că promovarea obiceiurilor sănătoase este o componentă esențială a programelor Fundației Barça.

În cazul în care tendințele actuale continuă, până în anul 2025, peste 70 de milioane de copii din lume vor suferi de obezitate. Beko dorește să schimbe acest lucru prin sensibilizare și prin susținerea unei mișcări la nivel mondial pentru a ajuta copiii să mănânce mai sănătos. În sprijinul procesului de donație, în timpul lui El Clásico din 6 mai - cel mai vizionat meci de fotbal al echipelor de club din lume - Beko a renunțat la logo-ul de pe mâneca tricourilor pentru a evidenția inițiativa Eat Like A Pro.

Echipa FC Barcelona a prezentat noul echipament special de joc în ziua El Clásico și și-a exprimat suportul pentru inițiativa #EatLikeAPro. Echipa, care este o inspirație pentru milioane de copii din întreaga lume, cu Pique, Messi, Suarez, Ter Stegen și Rakitic în prim-plan, îi încurajează pe cei mici să mănânce mai sănătos, prin adoptarea unei diete echilibrate și nutritive, dar și să practice sport.

UNICEF depune eforturi la nivel global pentru a elimina foametea și pentru a îmbunătăți nutriția copiilor la scară globală. UNICEF promovează drepturile și bunăstarea fiecărui copil, acordând o atenție specială celor mai vulnerabili și dezavantajați. Fondurile strânse vor contribui la îmbunătățirea calității dietelor pentru copii și la reducerea ratelor crescute de obezitate în rândul acestora.

Cei care își împărtășesc obiceiurile alimentare sănătoase în social media, vor avea, de asemenea, șansa de a câștiga un tricou FC Barcelona ediție specială El Clásico 17/18  (cu inițiativa #EatLikeAPro pe mânecă), semnat de jucătorii formației. Fiecare postare de pe Twitter sau Instagram, din perioada 7 – 25 mai, ce conține #EatLikeAPro va intra automat în tragere la sorți pentru alegerea câștigătorului tricoului. Fundația Barça va susține această campanie prin intermediul canalelor sale media.

Hakan Bulgurlu, CEO Beko explică: „Obezitatea infantilă este o problemă la nivel mondial și suntem încântați că trei branduri globale – FC Barcelona și doi dintre cei mai mari parteneri – s-au unit pentru a ajuta la rezolvarea acestei provocări. La Beko, ne străduim să abordăm această criză prin utilizarea tehnologiilor inovatoare care ușurează adoptarea unei alimentații sănătoase. În același timp, împreună cu partenerii noștri de la FC Barcelona, am reușit ca, în ziua celui mai important eveniment fotbalistic la nivel de cluburi să dăm startul donațiilor către UNICEF și să creștem gradul de conștientizare a obezității infantile".

Victor Aguayo, Chief of UNICEF Global Nutrition Programme, adaugă: „Obezitatea infantilă afectează din ce în ce mai multe familii din țările mai sărace, în mare parte datorită dietelor care nu oferă copiilor toate substanțele nutritive de care au nevoie pentru a crește armonios și sănătos. Salutăm sprijinul partenerilor noștri Beko și FC Barcelona, care vor colabora îndeaproape cu noi pentru a aduce schimbări pozitive la nivel global pentru copii".

Jordi Cardoner, vicepreședinte al FC Barcelona și al Fundației Barça, a declarat: „În toate programele noastre care utilizează metodologia FutbolNet, în care sunt implicați 120.000 de copii și tineri din întreaga lume, folosim activitatea fizică și avem ca valoare respectul. În acest caz, vorbim despre respect față de sine, pentru a reuși astfel să consolidăm obiceiurile sănătoase".

Beko va sprijini programele de nutriție ale UNICEF din America Latină, unde aproximativ 23% dintre copiii de vârstă școlară sunt supraponderali sau obezi. Această epidemie afectează tot mai mult familiile sărace și copiii acestora, iar UNICEF, cu sprijinul Beko și FC Barcelona, dorește să schimbe acest lucru. 600.000 de copii vor beneficia de programe de educație cu privire la importanța unei alimentații sănătoase acasă și la școli pentru o creștere și dezvoltare armonioasă.

Larisa Petrini, ambasador local al inițiativei "Eat Like a Pro" și Health Coach, și-a încurajat audiența din mediul online să se alăture acestui demers global. „Dacă la mijlocul lunii februarie anunțam alături de Beko extinderea parteneriatului cu FC Barcelona și suportul nostru de a le oferi părinților idei de mâncăruri sănătoase și savuroase, astăzi, suntem fericiți să fim partenerii celor de la UNICEF într-o cauză atât de importantă. Prin intermediul #EatLikeAPro, sute de mii de copii din întreaga lume vor primi suportul necesar pentru adoptarea unei alimentații sănătoase. Mă bucur că inițiativa a avut parte de succes și în România și că am putut și noi să contribuim”, a declarat Larisa Petrini.

Despre Beko
Beko este brandul internațional de electrocasnice al Arçelik Group și Partener Premium Global al echipei de fotbal FC Barcelona. Beko oferă game de produse care includ electrocasnice mari, aparate de aer condiționat și electrocasnice de mici dimensiuni. Beko este liderul pieței de electrocasnice independente din Europa în segmentul de bunuri de folosință îndelungată și brandul cu cea mai rapidă creștere pe piața europeană în perioada 2000-2016.

Beko este unul din cei mai importanți jucători pe piața locală de electrocasnice din Regatul Unit al Marii Britanii și, în același timp, ocupă poziții de top pe piața bunurilor de folosință îndelungată în Franța și Polonia.

Beko în România
Beko a intrat în portofoliul Arctic în 2003, la scurt timp după preluarea pachetului majoritar al Arctic de către grupul Arçelik. Brandul s-a lansat pe piața din România printr-o gamă completă de electrocasnice, care se diferențiază prin tehnologiile de ultimă oră pe care le integrează și printr-un design modern de produs. De la subgame de produse special create pentru tinerele familii cu copii (gama Bebeko by Beko, 2005), soluții ingenioase pentru iubitorii de animale (mașina de spălat rufe cu funcția specială PET) sau tehnologia revoluționară cu lumină albastră din gama Beko Smart Blue Line, Beko și-a consolidat poziționarea de brand premium inovator și a devenit una dintre primele mărci de electrocasnice preferate de români.

Despre FC Barcelona

FC Barcelona a fost fondată în anul 1899 și este unică în multe feluri. Clubul este deținut de peste 145.000 de membri și se poate lăuda că a fost cel mai de succes club de fotbal din Europa al ultimilor zece ani. În această perioadă, clubul a câștigat patru din cele cinci Ligi ale Campionilor din vitrina clubului și șapte din cele 24 de titluri de campioni ai Spaniei. Datorită personalității sale deosebite, "Barça" este recunoscută ca fiind "mai mult decât un club". Stilul distinctiv al echipei este proiectat în întreaga lume de către cei mai buni jucători și antrenori ai timpului lor.

Toate acestea merg mână în mână cu ambiția sa continuă de a deveni cea mai admirată, iubită și globală instituție sportivă de pe planetă. Această misiune este susținută de principii de bază cum ar fi modestia, efortul, ambiția, respectul și munca în echipă, în timp ce clubul este renumit și pentru angajamentul său față de societate, care este canalizat prin Fundația FC Barcelona și activitatea sa de educare a copiilor prin intermediul valorilor sportului.

Despre UNICEF

UNICEF lucrează în unele dintre cele mai dificile locuri din lume, pentru a ajunge la cei mai dezavantajați copii. Prezenți în 190 de țări și teritorii, lucrăm pentru fiecare copil, pentru a construi o lume mai bună pentru toți oamenii. Pentru mai multe informații despre UNICEF și despre activitatea sa pentru copii, vizitați www.unicef.org.
 
Informații suplimentare

Pentru mai multe informații despre ”Eat Like A Pro”, vă rugăm să vizitați www.beko.ro/eatlikeapro 



lemnindar.ro

Recomandari din Ghid de Shopping